Povestea nostră
Cofetaria Ana State - Mai mult decât un dulce
Acest concept sintetizeaza un vis nascut din pasiune si curiozitate si din dorinta de a depasi limitele. Am pornit la drum in 1995, fiind pentru 20 de ani brutarii determinati sa va aduca zilnic painea calda pe masa si, in 2014, din dorinta de a explora noul si a da curs unei pasiuni din copilarie, am transformat brutaria in laborator de cofetarie.
De atunci scriem istoria a ceea ce astazi a devenit un punct de reper pe piata din Ploiesti - Cofetariile Ana State!
Calitatea pe care initial ne-am dorit pentru noi ca familie, ulterior am oferit-o cu drag prietenilor devenind in ziua de astazi un mod de viata pentru noi, o cale prin care ne facem permanent noi prieteni si cu care contribuim activ la bunastarea societatii din care facem parte. Dedicati initial cofetariei romanesti interbelice, cu bucurie si curiozitate am descoperit, la multiple cursuri nationale si internationale, noi cai pentru a provoca placere gustului, a crea amintiri frumoase, a surprinde placut prin culoare, arome, diversitate si bun-gust.
In prezent dispunem de un laborator propriu, modern, conceput la standarde de inalta calitate, unde se prepară o gamă variată de produse de cofetărie, dar și de patiserie pentru toate gusturile.
Spre ce ne dorim sa evoluam? Vrem sa fim dedicati cultivarii gustului corect de dulce si sa continuam să te uimim atat cu standardul înalt al produselor noastre, cu gustul lor desăvârșit, cat si cu pretul corect al acestora.